Amenajari Interioare » Amenajari Living



Archive for the 'Amenajari Living' Category

Un interior foarte futurist, dar totusi de bun gust. Se pare ca amenajariile interioare iau o directie foarte interesanta. Cel putin, din punctul meu de vedere un asemenea living, sau un asemenea birou ar impresiona orice persoana, poate chiar si pe cele mai pretentioase.

Era cumva biroul capitanului Picard?



Pentru că a vrut să-şi decoreze casa în stil englezesc,proprietara s-a documentat intens şi a căutat cele mai bune soluţii pentru a fi puse în practică.
Dacă îţi doreşti şi tu un cămin asemănător, iată câteva sfaturi ale gazdei noastre, care cu siguranţă îţi vor fi de folos: “Foarte important este fundalul pe care vei crea un astfel de decor.
Pentru pereţi eu am ales vopsea uşor texturată, de un roşu intens. Pentru ca ambianţa să nu fie apăsătoare pentru plafon am optat pentru o vopsea albă, asemănătoare ca şi textură cu cea a pereţilor.
Ferestrele sunt mari şi doar le-am încadrat cu draperii bogate, pentru ca lumina naturală să pătrundă din belşug. Pardoseala a fost placată cu parchet din lemn masiv de stejar, montat într-o manieră specifică locuinţelor din Anglia, şi anume lamelele înguste au fost fixate în «V». Dacă arhitectura casei îţi permite, poţi împodobi plafonul sau partea superioară a pereţilor cu stucaturi.

în ceea ce priveşte mobilierul, am avut plăcuta surpriză să găsesc în multe magazine de specialitate piese care să aibă o linie elegantă şi, în plus, să fie realizate din materiale preţioase. Un detaliu foarte important sunt imprimeurile. Un decor tipic englezesc nu poate fi conturat în lipsa tapiţeriilor de diverse modele.
Aşadar, poţi combina lejer tapiţerii cu imprimeuri florale cu tapiţerii în dungi, de exemplu. Şi, bineînţeles, nu trebuie să uiţi de pernuţele decorative, care dau savoare oricărui tip de interior.
Nu este greu să realizezi o amenajare într-o astfe de manieră, pentru că aceste detalii pot fi uşor adaptate spaţiului locuinţei tale.



Unul dintre motivele invocate cel mai adesea de catre cel ce cntarzie nepermis de mult amenajarea locuintei este factorul financiar. Ei sunt convinsi ca, pentru transformarea unui apartament, sunt necesare sume fabuloase. Ei bine, apartamentui prezentat in cele ce urmeaza vine sa probeze contrariul: cu bani putini, dar cu multa bunavointa si cu imaginatie pe masura, se poate realiza o locuinta atragatoare, confortabila, comoda.

Barul ce desparte mica bucatirie de restul locuintei a fost realizat din piatra de riu adusa si montata chiar de proprietari. Pentru pastrarea unui spatiu propriu bucatariei, dar si pentru extinderea generala a  partamentului, a fost nevoie de desfiintarea balconului, precum si a debaralei, ambele figurand in imediata vecinatate a bucatariei initiate.

Livingul reprezinta, practic, zona centrala a apartamentului. Aici, conceptia generata este sugerata de grinzile false, a caror funcfie nu poate fi decat una strict decorativa. Acestui element i se alatura doua solutii neasteptate: aplicarea braului pictat pe peretele din fundal si mascarea tevii de colectare a apei pluviale cu ajutorul unei combinatii de calti si flori decorative.

Combinatia de lemn si piatra domina vizual imaginea intregului apartament. Acest fenomen este cel mai usor de constatat in zona bucatariei si a barului care desparte aceasta functiune de restul apartamentului.

,,Contrastul caloric” dat de caldura lemnului si raceala pietrei de rau reusesc sa dinamizeze atmosfera apartamentului, care penduleaza in permanenta intre aceste doua extreme, Proprietarii au dat, totusi, intaietate lemnului, fapt ce se poate deduce din incercarea de a sugera, cu ajutorul acestui material, ambianta unei mansarde. De remarcat, aici, ca planul inclinat ce constituie ,,adapostul” pentru locul de luat masa nu are nimic de a face cu structura apartamentului (mai ales ca acesta figureaza la etajul al ll-lea at imobilului), ci reprezinta rezolvarea dorita de proprietari pentru sugerarea mansardei. Tot in termeni de solutie inedita trebuie tratat si un alt element decorativ, de aceasta data legat de zugraveala. Dupa cum se poate observa si din imaginile alaturate, proprietarii au optat pentru omniprezenta albului. Acest aspect a implicat, insa, dificultati deosebite in cazul holului, unde fostii locatari realizasera un soclu din gips, tratat cu vopsea de ulei de culoare inchisa. Singura posibilitate existenta de a schimba nuanta soclului consta in desfiinfarea acestuia, fapt ce ar fi presupus, insa, un nou impediment: In zona respectiva, denivelarile rezultate din spacluire nu puteau fi acoperite, ele prezentandu-se sub forma unor santulete total inestetice. Solutia intrevazuta de propri¬etari s-a dovedit a fi pe cat de simpla pe atat de utila. Pur si simplu, la zona de intersectie dintre fostul soclu sj restul peretelui, a fost aplicat un brau pictat, imaginand un sir de mere. Acest aspect nu numai ca a rezolvat foarte bine situatia existenta, dar vine si sa aduca un plus de autenticitate atmosferei rustice dorite. In fine, nu trebuie trecut cu vederea nici modul in care a fost amenajata baia principala a apartamentului. Deoarece spatiul mic si felul in care erau dispuse aici accesoriile specifice nu erau in masura sa ii multumeasca pe proprietari, ei au decis sa aplice functiunii un tratament absolut neconventional, prin suspendarea vanei. Aceasta figureaza, in momentul de fata, ridicata pe un suport din caramida si piatra care ofera, in plus, posibilitatea de a amenaja sub vana un spatiu de depozitare deloc lipsit de importanta in economia generala a locuintei.

Baia principala a apartamentului socheaza  prin modul in  care a fost fost pozitionata vana. Ridicarea acesteia pe un suport a facut posibila si amenajarea unui loc de depozitare. Nici stilul decorative nu poate sa fie trecut cu vederea, el fiind capabil de a adduce privitorului emotii similare



In Romania, de mult ori poate fi auzita convingerea ca lucrurile vechi sunt mai bune. In cazul de fata, afirmatia cu aer de teorema enuntata anterior poate fi pe deplin verificata. Domeniul vizat de aceasta demonstrate este cel constructiv-arhitectural. El consta, in principal, in modul in care dispunerea incaperilor asigura comunicarea libera intre functiunile de baza.

In livingul-sufragerie, spatiul rezervat mesei figureaza intr-o zona mai retrasa. Motivul consta in asigurarea liberei comunicari in orice alt loc al incaperii, masa ar fi ,atentat” la acest aspect, ocupand zona de intersectie.

Din urmatoarea imagine poate fii inteleasa mai bine comunicarea.dintre functiunile de baza: pomind din living, trecand prin hol si ajungand intr-unul dintre cele doua dormitoare.ale  apartamentului.

Reprezentand un teritoriu al fiinctionalului pur, bucataria, care impresioneaza in primul rand prin dimensiunile mici  ce i-au fost atribuite (aproximativ 6 mp), dispune de un mobilier in care predomina  mai cu seama corpurile suspendate. Alegerea acestor elemente este explicata de nevoia acuta de spatiu, problema ce nu putea fi rezolvata decat prin compromisul economisirii unei parti cat mai importante din spatiul existent.

Dincolo de compartimentarea efectiva a acestui apartament sau de dispunerea In plan a funcfiunilor care-l compun, fenomenul ce comporta cel mai mare grad de creativitate arhitecturala este modul in care incaperile comunica intre ele. In fapt, avem de a face cu o zona centrala, marcata de holul de la intrare, in jurul careia se ordoneaza toate cele-lalte camere. De aici, accesul se face di¬rect catre oricare dintre functiunile principale. Singurele care ,,se abat” de la regula (dintr-un motiv lesne de inteles) sunt bucataria si baia, ambele mascate prin intermediul peretilor despartitori si al usilor. De remarcat ca aceasta structu-rare a functiunilor apartine planului original al imobilului in care figureaza apartamentul de fata: o casa construita cu mai bine de patruzeci de ani in urma, pe ca¬re reconditionarea si regandirea propriu-zisa au ,,atins-o” doar in punctele legate de reparatiile pe care le impunea trecerea timpului.
In fine, merita semnalat faptul ca, in vederea asigurarii bunei comunicari, nici una dintre functiuni nu a fost incarcata” de detalii (fie ele pur decorative sau de mobilier). De asemeni, avand in vedere acest aspect, se poate usor observa ca nici chiar constituirea de functiuni diferentiate nu a reprezentat un obiectiv stringent, in ,,geo-grafia” interna a apartamentului figurand doua dormitoare, desi locuinta este ocupata de o singura persoana. Cu alte cuvinte, farmecul acestui loc consta tocmai in pastrarea intacta a formulei initiale, ce s-a dovedit a fi bine gandita de la bun inceput.

Unul dintre dormitoare, mai spatios, a fost amenajat pentru utilizare permanenta, de catre ocupantul apartamentului.

In cazul celui de-al  doilea dormitor, austeritatea evidenta sugereaza folosirea sa doar pentru uzul eventualilor musafiri.



îţi plac livingurile care comunică liber cu celelalte încăperi ale casei? lată o amenajare care te poate inspira!

Fotografiile pe care ţi le prezentăm au fost realizate într-un cochet hotel din Antalya. Suprafaţa generoasă a permis realizarea unor spaţii deschise şi foarte aerisite. Aşa cum se observă în fotografia din partea stângă, livin-gul comunică cu bucătăria în stil american prin inter¬mediul unui perete din lemn, decupat în partea din mijloc. Pe lângă latura funcţională, acesta are şi rol decorativ, cele două esenţe de lemn folosite - stejar băiţuit şi fag - fiind o alegere mai mult decât inspirată.

Amenajari interioare - spatii deschise

De asemenea, livingul comunică cu terasa printr-un paravan din sticlă colorată. Acesta lasă lumina zilei să pătrundă în voie şi le oferă proprietarilor o superbă privelişte asupra grădinii. 0 folie din plexiglas colorat ar avea acelaşi efect spectaculos. Un alt aspect interesant al acestei amenajări îl reprezintă combinaţia de culori (foc, metal, pământ) şi texturi (fibre naturale, lemn, sticlă), care compun un decor cu personalitate.”