Amenajari Interioare » Blog Archive » Fantezie si culoare!




îţi plac accentele de culoare? Compune în baie un design original din plăci simple de gresie si faianţă în nuanţe diferite!

Este o variantă de amenajare simplă şi ieftină. Nu ai nevoie decât de ceramică în culori variate şi de multă imaginaţie. Alege modelul şi nuanţele în funcţie de mărimea băii. O încăpere spaţioasă permite combinaţii complexe în culori vii, în timp ce una cu suprafaţă mică va fi mai bine pusă în valoare de tonuri pastelate, ceva mai cuminţi, şi de modele simple, aerisite, care să nu dea senzaţia de spaţiu încărcat.

Poţi realiza designul într-o sumedenie de feluri. Dacă vrei o compoziţie ceva mai sobră, alege o anumită nuanţă ca bază, pe care o vei folosi la finisarea celei mai mari părţi din zidărie. Cu ajutorul câtorva plăci în tonuri complementare “desenează” zig-zag-uri ori diagonale colorate, care vor înviora fondul unic. Pentru o armonie desăvârşită cumpără obiecte sanitare în ton.

In cazul în care doreşti să finisezi cu ceramică doar anumite porţiuni de perete, cum sunt cele expuse direct umezelii, iar restul zidăriei îl vopseşti în alb, poţi realiza un motiv geometric gen mozaic din plăcuţe în nuanţe diferite. Este un model mai încărcat, dar va fi echilibrat cromatic de contrastul cu perimetrul finisat cu alb. Pardoseala arată bine placată cu gresie montată în benzi variat colorate, întretăiate de plăci contrastante.
Tot cu ajutorul bucăţilor de faianţă colorată realizează o ramă originală pentru oglindă ori o friză artizanală. Cu ajutorul lor vei da o notă de inedit designului. Şi, ceea ce nu-i de trecut cu vederea, toate aceste decoraţii vor fi unicat!



Leave a Reply