

Nimic nu se compară cu plăcerea oferită de momentele de relaxare din propria piscină. Să te scufunzi în apa limpede şi răcoritoare, lăsând în urmă grijile unei zile pline de probleme… Sau să te odihneşti pur şi simplu pe marginea piscinei, într-un şezlong comod, ferit de razele soarelui…
Piscinele pot fi clasice, din beton, dar şi piscine modulare, construite conform ultimelor tehnologii occidentale, în urmă cu şase ani, fiind introdus în România sistemul constructiv al piscinelor modulare, probat în Canada timp de 25 de ani, în condiţii deosebite de climă (variaţii de temperatură de la -40°C la +40°C). Construcţia este extrem de rezistentă în timp, evitându-se astfel apariţia infiltraţiilor -problemă aproape imposibil de evitat la piscinele clasice. Structura metalică a pereţilor este din oţel galvanizat de 2 mm grosime, iar sistemul de susţinere al pereţilor, realizat din acelaşi material, asigură rigiditatea panoului şi menţinerea formei dorite. Linerul (căptuşeala piscinei) se croieşte exact după dimensiunile bazinului, datorită unei tehnologii complet computerizate. Piscinele modulare sunt disponibile în 12 forme constructive, cu 8 variante dimensionale pentru fiecare în parte. Fiecare piscină poate avea un element care să o individualizeze: o scară romană, o scară cu jacuzzi, o culoare aparte pentru liner sau o fântână arteziană. Varietatea mare de modele şi dimensiuni permite perfecta armonizare a piscinei cu mediul înconjurător, indiferent că este amplasată în interior sau în aer liber. Forma profilului de fund va fi aleasă de beneficiar în funcţie de destinaţia piscinei: de exemplu, pentru o piscină dotată cu trambulină se va alege un profil sport,a cărui adâncimepoate ajunge până la 2,5 metri. Culoarea finală a piscinei va fi dată de liner, care este disponibil în mai multe nuanţe: albastru, verde, alb sau mozaicat. Practic nu există două piscine identice, nici măcar în situaţia în care ele au aceeaşi formă!

Calitatea echipamentelor şi buna lor funcţionare determină parametrii apei din piscină. Toate materialele şi echipamentele folosite sunt importate de la firme de renume: Kafko (Canada) furnizează piscina propriu-zisă, Sta-Rite (Germania), sistemele de filtrare şi Albatica (Franţa), echipamentele de tratare, încălzire, instalaţia hidraulică etc. De asemenea, calitatea produselor face posibilă oferirea unor termene de garanţie importante: 20 de ani pentru structura metalică a piscinei, 10 ani pentru liner şi un an pentru echipamente.
Montajul durează aproximativ 7-10 zile pentru piscinele îngropate şi două zile pentru cele supraterane.
Leave a Reply

